Am revazut filmul Jeux d’enfants (Love me if you dare in traducerea engleza). Sunt putine filmele pe care imi place sa le revad si o sa va povestesc ce mi-a placut la acesta. Sophie si Julien incep un joc inca din copilarie si, fara sa mai constientizeze, il continua pana la sfarsitul vietii. Sophie Kowalsky este o fetita de origine poloneza care are probleme in a se integra in grupul de copii de la scoala unde invata. Toti sunt francezi si faptul ca provine dintr-o familie de emigranti o transforma intr-o paria, obiectul batjocurii tuturor. Julien este colegul ei de clasa a carui mama este pe moarte, fiind bolnava de cancer intr-o faza avansata. Julien ii ofera Sophiei atentia la care ea nu se astepta si o provoaca la un joc de copii care va depasi granitele inocentei si copilariei. Folosindu-se de o cutie de tabla colorata de bomboane, cei doi isi dau unul altuia provocari: cine are cutia poate sa ii dea celuilalt o porunca; cel care indeplineste porunca primeste cutia si poate da la randul sau o porunca. Formula provocarii: “Cap ou pas cap” . Una din ultimele provocari, aceea de a sta 10 ani fara sa se vada este si cea care ii face sa constientizeze ca nu pot fi fericiti unul fara celalalt. Din teama de a nu suferi si-au ascuns sentimentele in spatele unui joc si nici ei nu-si mai dau seama cand sunt sinceri si cand se joaca. Niciunul nu renunta pentru ca nu vrea sa para slab. Mi-au placut cei doi actori - Guillaume Canet si Marion Cotillard - fac un cuplu perfect si isi joaca bine rolurile. Subiectul este original, te prinde si te emotioneaza.
